https://lpccbrts.blogspot.com/

miercuri, 31 ianuarie 2024

Zi de informare la BRTȘ

 Susținem și încurajăm lectura, promovăm biblioteca!!!

La 30.01.2024 Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a organizat o zi de informare pentru elevii clasei a X-a a Liceului Teoretic cu Profil Real ”Mihai Marinciuc”. 

La activitate au participat 20 de elevi, însoțiți de bibliotecara Alla Bomaistriuc, scopul activității fiind de a informa utilizatorii cu serviciile și resursele informaționale oferite de BRTȘ, dar și cu noile intrări în colecția bibliotecii. 

De asemenea elevii au avut parte de un tur informativ în secția Colecții Speciale, unde au făcut cunoștință cu  brevetele de invenții, standarde, prescripții tehnice, cataloage industriale și formatul acestora (suport de hârtie, micropurtători). 

 












luni, 15 ianuarie 2024

15 ianuarie – Ziua Națională a Culturii și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu

       

 ”Cultura este singurul mijloc de afirmare, și în fața omenirii de azi și în fața istoriei de mâine”.

- Mircea Eliade -  

       Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova este sărbătorită anual la 15 ianuarie,  în semn de omagiu și adâncă recunoștință pentru geniul absolut al poporului și al spiritualității românești, Mihai Eminescu (15.01.1850-15.06.1889), anul acesta îmlinindu-se 174 de ani de la nașterea poetului.

    Instituită prin Hotărârea Parlamentului nr.74 din 12 aprilie 2012, Ziua Națională a Culturii are drept scop promovarea culturii și valorilor naționale, precum și a personalităților artistice din acest domeniu. 

     În semn de elogiu adus Marelui Poet, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică vernisează expoziția cu genericul „Mihai Eminescu - Simbol al Eternității”.  

     Vă așteptăm în spațiul expozițional din holul bibliotecii, str. I. Creangă, 45, etajul II.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 ianuarie - 12 februarie 2024.

 

La Zidirea Soarelui, se știe,

Cerul a muncit o veșnicie, 

Noi muncind întocmai ne-am ales cu, 

Ne-am ales cu domnul Eminescu...

- Grigore Vieru -


     ”Nivelul culturii generale a nației nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul și munca umplu neajunsurile”.

 - Mihai Eminescu -