https://lpccbrts.blogspot.com/
Se afișează postările cu eticheta reguli importante de navigare pe internet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reguli importante de navigare pe internet. Afișați toate postările

marți, 9 februarie 2021

Ziua Europeană a Siguranţei pe Internet

Să învățăm împreună să fim în siguranță pe Internet

Ziua Europeană a Siguranţei pe Internet – este marcată anual în luna februarie, începând cu an. 2004, sub egida reţelei europene „INSAFE” – European Safer Internet Network în cadrul programului Safer Internet Plus co-finanţat de Comisia Europeană.

Pandemia de coronavirus care a luat amploare în an. 2020 și mai continuă  a condus la o trecere bruscă și semnificativă către serviciile online. Oamenii petrec mai mult timp pe internet și depind mai mult de comunicațiile digitale. O astfel de intensificare a activității online poate atrage persoane răuvoitoare și poate spori potențialul atacurilor cibernetice, știrilor false, escrocheriilor online.

 În acest an (2021) Ziua Siguranţei pe Internet se marchează pe data de 9 februarie și are ca scop promovarea utilizării într-un mod sigur şi responsabil a tehnologiilor online şi a telefoanelor mobile, mai ales de către copii, adolescenţi și persoanele în etate, precum şi conştientizarea şi educarea acestora asupra pericolelor navigării nesupravegheate pe Internet.

Astfel, consemnând această zi într-o perioadă foarte complicată pentru întreaga lume, când suntem nevoiți să stăm în izolare, să lucrăm și să învățăm la distanță, să facem cumpărături de pe platforme comerciale online, să comunicăm online, suntem supuși unor riscuri constante.

 În acest sens secția Lectură Publică și Comunicarea Colecțiilor Bibliotecii Republicane Tehnico - Științifice, Vă propune câteva recomandări privind utilizarea în siguranţă a Internetului.

Reguli importante:

  • Nu folosiți aceeași parolă pe mai multe conturi;
  • Nu transmiteți niciodată persoanelor necunoscute datele Dtră personale;
  • Nu instalați programe din surse necunoscute sau nesigure;
  • Nu deschideți orice e-mail primiți, doar de la persoane cunoscute;
  • Nu intrați pe pagini, reclame care Vă anunță că sunteți câștigător;
  • Nu accesați linkuri necunoscute;
  • Nu acceptați să faceți plăți online pe site-uri care nu sunt securizate;
  • Nu procurați produse apărute pe Internet care ar vindeca sau preveni infecția cu noul coronavirus.


Măsuri de protecţie și recomandări:

  1. Folosiți un program antivirus și un firewall, program anti-spyware;
  2. Securizați router-ul wireless, wi-fi cu parolă;
  3. Creați-Vă mai multe adrese de e-mail pe care să le folosiți pentru diferite activități;
  4. Folosiți parole mai puternice cu caractere combinate și înlocuiți parola la câteva luni;
  5. Păstrați o copie de siguranță a datelor importante, fie pe un suport fizic;
  6. Feriți-Vă de escrocheriile online;
  7. Evitați finanțarea infracționalității prin achiziționarea de substanțe inutile care, în plus, V-ar putea afecta sănătatea;
  8. Verificați minuțios platforme și publicității online care promovează în mod ilegal suplimente alimentare „miraculoase”, de combatere a coronavirusului;
  9. Deconectați-Vă de la internet, atunci când nu îl folosiți.

Link-uri utile:

8 Ghid pentru protecția copiilor în mediul online 

8 Ghid de utilizare a Internetului 

8 Ghid de utilizare a Internetului 

8 Ghidul drepturilor omului pentru utilizatorii de Internet 

8 Ghidul drepturilor omului pentru utilizatorii de Internet

8 https://stisc.gov.md/ro

8 https://idsi.md/files/file/siguranta_online_site.pdf

8 http://lastrada.md/files/resources/3/sumar_executiv_final.pdf

8 https://siguronline.md/rom/parintii/informatii-si-sfaturi/protectia-datelor-personale

8 https://covasnamedia.ro/actualitate/internetul-cum-sa-l-utilizam-in-siguranta

 




Pentru mai multe detalii, ne puteți contacta la numărul de telefon: (373 22) 501-128


                        

                                                                                        Articol pregătit de Tulgara Tatiana,

                                                                                                                          șef secție LPCC