https://lpccbrts.blogspot.com/

joi, 13 octombrie 2022

Conferința Internațională Științifico-Practică ”CREȘTEREA ECONOMICĂ ÎN CONDIȚIILE GLOBALIZĂRII”

        La 12-13 octombrie 2022, sub egida Institutului Național de Cercetări Economice, și-a desfășurat lucrările cea de-a XVI-a ediție a Conferinței Internaționale Științifico-Practice ”CREȘTEREA ECONOMICĂ ÎN CONDIȚIILE GLOBALIZĂRII”, cu participarea reprezentanţilor mediului academic și universitar din țară și de peste hotare. 

     În susținerea evenimentului, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a organizat și a prezentat o amplă expoziție de carte cu cele mai noi și reprezentative publicații din domeniul economic, social și demografic.


duminică, 2 octombrie 2022

Ziua Națională a Vinului 2022, ediția XXI

    Vinul meu aduce Pace, ura-n dragoste preface! - este sloganul din acest an al Zilei Naționale a Vinului 2022, ediția XXI.
 
 Ziua Națională a Vinului, sărbătorită în fiecare an la început de octombrie începând cu 2002,  este un prilej de a promova și a susține vinificatorii autohtoni, de a cunoaște produsele vinicole ale micilor producători, de a sărbători și a aprecia rodul podgoriilor noastre.

Vinul în Moldova nu este doar o simplă băutură, este de fapt cultura și tradiția noastră multiseculară. Până la urmă, nu în zadar Republica Moldova arată ca un strugure  pe harta lumii!

    Prin sate în fiecare curte găsești propria mini-cramă, iar moldoveanul înțelege vinul bun și știe să-l prepare.

       BRTȘ deține o colecție bogată de publicații din domeniul vitivinicol și invită pe toți cei interesați și pasionați de acest sector, la o frumoasă și viu colorată expoziție de carte întitulată ”Vinurile Moldovei - o legendă vie”.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 30 septembrie-16 octombrie 2022.

Documentele pot fi consultate în spațiile bibliotecii sau prin intermediul serviciilor electronice accesând formularul DSI https://brts.md/?page_id=339  și serviciul de livrare electronică a documentelor https://brts.md/?page_id=4978

Spațiul expozițional – BRTȘ, str. Ion Creangă 45, et.II, or. Chișinău.