https://lpccbrts.blogspot.com/
Se afișează postările cu eticheta Ziua Națională a Culturii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ziua Națională a Culturii. Afișați toate postările

vineri, 16 ianuarie 2026

15 ianuarie - Ziua Națională a Culturii

În fiecare an, la data de 15 ianuarie, celebrăm Ziua Națională a Culturii, un prilej de reflecție asupra valorilor culturale care ne definesc ca popor. Această zi marchează creația, identitatea și dialogul cultural, fiind totodată o invitație de a ne apropia de literatură, muzică, arte, teatru și patrimoniu.

Este și ziua în care îl omagiem pe Mihai Eminescu, poetul național, o voce emblematică a spiritului și culturii române, cel care a transformat dorul în poezie, iubirea în eternitate, iar timpul și natura în spații ale meditației profunde. 

În semn de recunoștință față de Marele Poet, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a vernisat expoziția „Mihai Eminescu – universul unui talent infinit”, care reunește cărți, studii critice, publicații și materiale informative, oferind vizitatorilor o imagine amplă asupra vieții și operei eminesciene.

În același context cultural, biblioteca  a organizat și o activitate de informare cu participarea elevilor Școlii Profesionale Nr. 2, din mun. Chișinău, menită să încurajeze interesul pentru lectură și valorile culturii naționale, precum și să familiarizeze tinerii cu resursele informaționale disponibile.

 

luni, 15 ianuarie 2024

15 ianuarie – Ziua Națională a Culturii și ziua de naștere a marelui poet Mihai Eminescu

       

 ”Cultura este singurul mijloc de afirmare, și în fața omenirii de azi și în fața istoriei de mâine”.

- Mircea Eliade -  

       Ziua Națională a Culturii în Republica Moldova este sărbătorită anual la 15 ianuarie,  în semn de omagiu și adâncă recunoștință pentru geniul absolut al poporului și al spiritualității românești, Mihai Eminescu (15.01.1850-15.06.1889), anul acesta îmlinindu-se 174 de ani de la nașterea poetului.

    Instituită prin Hotărârea Parlamentului nr.74 din 12 aprilie 2012, Ziua Națională a Culturii are drept scop promovarea culturii și valorilor naționale, precum și a personalităților artistice din acest domeniu. 

     În semn de elogiu adus Marelui Poet, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică vernisează expoziția cu genericul „Mihai Eminescu - Simbol al Eternității”.  

     Vă așteptăm în spațiul expozițional din holul bibliotecii, str. I. Creangă, 45, etajul II.

Expoziția poate fi vizitată în perioada 15 ianuarie - 12 februarie 2024.

 

La Zidirea Soarelui, se știe,

Cerul a muncit o veșnicie, 

Noi muncind întocmai ne-am ales cu, 

Ne-am ales cu domnul Eminescu...

- Grigore Vieru -


     ”Nivelul culturii generale a nației nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul și munca umplu neajunsurile”.

 - Mihai Eminescu -

 

vineri, 14 ianuarie 2022

15 ianuarie - Ziua Națională a Culturii și Ziua de naștere a Marelui Poet Național Mihai Eminescu

      Ziua Națională a Culturii a fost instituită prin Hotărârea Parlamentului nr.74 din 12 aprilie 2012 și are ca scop promovarea culturii și valorilor naționale, precum și a personalităților artistice din domeniul culturii, iar alegerea datei  este justificată prin faptul că în multe state europene sunt asemenea sărbători legate de numele unor personalități de reper ale culturii naționale. Astfel Ziua Națională a Culturii din Republica Moldova este dedicată zilei de naștere a poetului național Mihai Eminescu.
                                             Tot mai citesc măiastra-ți carte,
                                Deși ți-o știu pe dinafară:
                                       Parcă urmând șirul de slove, 
                                       Ce-a tale gânduri semănară...
                                                                      Alexandru Vlăhuță

        Anul acesta se împlinesc 172 de ani de la nașterea marelui poet. Mihai Eminescu ne fascinează prin bogăția și farmecul limbajului, prin inteligența, personalitatea multidimensională. George Călinescu îl aprecia  ca fiind ”cel  mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc”.

      Caracter erudit, universalist, personalitate unică și indivizibilă, Mihai Eminescu a analizat și interpretat numeroase probleme economice, comerciale, financiare și monetare.  Ilie Hașeganu sublinia „Mihai Eminescu a avut nu numai o cultură economică temeinică, ci și o rară perspicitate în prezentarea și soluționarea problemelor de acest ordin, potrivit cu interesele permanente ale neamului și potrivit unei concepții economice proprii”.

         În acest sens, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică Vă invită să vizionați un video cu cele mai de seamă viziuni economice ale poetului, de asemenea puteți vizita expoziția de documente și publicații din colecțiile BRTȘ cu genericul „Mihai Eminescu – un condeier polivalent” 

      Vă așteptăm în spațiul expozițional din holul bibliotecii,  etajul 2,    str. I. Creangă, 45.