În perioada 9–10 octombrie 2025, sub egida Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei de Studii Economice din Republica Moldova, a avut loc cea de-a XIX-a ediție a Conferinței Internaționale Științifico-Practice: „Economic Growth in the Face of Global Challenges: Strategies for Sustainable Growth, Demographic Resilience, and Social Equity”.
Ediția din acest an s-a desfășurat în parteneriat cu Academia Română – Institutul de Economie Mondială și Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București și a reunit cercetători, economiști și experți din mediul academic, instituții publice, organizații internaționale, sectorul financiar etc., atât din țară cât și de peste hotare, pentru un dialog interdisciplinar privind provocările economice actuale.
În susținerea activităților conferinței, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică a organizat o amplă expoziție de carte, peste 200 de lucrări, fiind structurată pe cinci secțiuni, reflectând principalele direcții de cercetare abordate în cadrul evenimentului.
