Ziua Internațională a Drepturilor Omului este celebrată anual pe 10
decembrie, marcând adoptarea, în 1948, a Declarației Universale a
Drepturilor Omului de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite.
Scopul acestei zile este de a sensibiliza societatea cu privire la importanța protejării drepturilor fundamentale ale fiecărei persoane: drepturi inalienabile, indiferent de cetățenie, sex, naționalitate,
apartenență etnică, culoare a pielii, religie sau limbă. Aceste drepturi
includ nu doar dreptul la viață, ci și acelea care fac viața noastră
demnă, precum dreptul la educație, muncă, sănătate și libertate.
În Articolul 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului se stipulează: „Toți oamenii se nasc liberi și egali în demnitate și drepturi”.
„Drepturile omului afectează pe fiecare dintre noi, în fiecare zi, oriunde am trăi. Deoarece drepturile omului ocupă un loc central în viața noastră, ele trebuie să extindă oportunitățile oamenilor, comunităților și națiunilor, permițându-le să construiască un viitor mai bun”, se spune în Declarație.
Anul acesta, în cadrul campaniei Biroului ONU pentru Drepturile Omului a fost aleasă ca tema anului „Drepturile noastre, viitorul nostru, acum”, subliniind cum drepturile omului afectează cetățenii din întreaga lume, în fiecare zi. Protejarea acestora reprezintă o responsabilitate comună a statelor și a fiecărui individ în parte.
Statele trebuie să respecte, să protejeze și să promoveze drepturile omului,
ceea ce presupune nu doar prevenirea abuzurilor, ci și adoptarea de
măsuri concrete pentru a garanta exercitarea acestora.
În același timp,
fiecare dintre noi are responsabilitatea de a respecta drepturile
celorlalți și de a le apăra, contribuind astfel la construirea unei lumi
mai echitabile și mai pașnice.
Cu această ocazie, Biblioteca Republicană Tehnico-Științifică Vă invită la o expoziție de carte întitulată ”Protecția drepturilor omului - liberi și egali în demnitate și în drepturi”.
Vă așteptăm în spațiul
expozițional din holul bibliotecii, str. I. Creangă, 45, etajul II.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 09 - 20 decembrie 2024.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu